Este ceva absolut fascinant  în felul de a fi al pariziencelor veritabile, iar când vine vorba de stil, acestea reprezintă o constantă sursă de inspirație. Deși definitivat (într-un mod puțin prea stereotip, aș spune) de berete în fel și chip și bluzele în dungi marinărești, stilul parizian ne poartă dincolo de limitele impuse de societate. El reușește prin atitudine și articole vestimentare alese în parcă la întâmplare, dar de fapt foarte studiate, să atragă atenția necunoscătorilor și admirația adepților, deopotrivă. Așadar, cu ajutorul câtorva piese de îmbrăcăminte, pantofi ori accesorii, vom aduce Orașul Luminilor la noi în garderobă și vom reuși să transformăm Bucureștiul în ceea ce era el odinioară: „Micul Paris”.

7c85e64c8a12927dc9a38490ca9b470e812a26eaa12f2fd191718f6ffe0cc5d4cd1f6601f49a5093e42d8fac60d1e388

  1. The Birkin Basket

Dacă la prima vedere ne poate trimite cu gândul la o zi de picnic, acesta poate fi integrat în orice ținută de primăvară/vară. Povestea lui o puteți citi aici, iar pentru a vă declara mândrele deținătoare ale unui astfel de accesoriu, puteți accesa Etsy. Pentru o alternativă mai puțin ieșită din comun, dar care să rămână în ton cu stilul abordat, puteți opta pentru adorabilele genți din rafie pe care le găsiți fie în magazinele high-street, fie în vintage-uri, second-hand-uri sau din nou, pe Etsy (tocmai am descoperit frumusețea acestui site și sunt sigură că și pasionatele de vintage se vor îndrăgosti de el).

fb9e38b8c5692a2b05b2eac855a5a348e175b0d489c9196bd6d840438dfe2eb2b29b0283a2fd466e8468f63edfa8fb62

2. Victorian/High neck/Ruffle Blouse

Volanele au cuprins universul modei în toate formele și mărimile în acest sezon și vor rămâne prin împrejurimi pentru mult timp de acum încolo, preconizează „mai-marii” industriei. Versatilitatea și aerul feminin al bluzelor inspirate din era Victoriană, dar cu un foarte necesar aer modern, le-au transformat într-un must-have pentru un stil parizian desăvârșit. Împreună cu o pereche de blugi cu talie înaltă se creează ținuta ideală pentru a aborda un look casual, iar pentru o seară în oraș puteți alege pantalonii clasici. Dar nu uitați: ecuația nu ar fi completă fără un ruj roșu!

d2d48eb8a0571f48a6879de5934d25f76a1e669127f6b7ab946f55e53fa2efdcc92720e22c4ee00818a295f85c1c8a98

3. Dresses in all lengths and prints

Ce poate fi mai încântător la o zi însorită de vară, dacă nu a purta o rochie diafană? Iar când aceasta transcede orice granițe și te poartă cu gândul către Champs-Élysées, parcă îți dorești ca vara să fie eternă. Rochiile sunt un element esențial în garderoba oricărei franțuzoaice. Îmi amintesc cum cineva mi-a spus odată că a văzut pe străzile din Paris multe femei în rochii ce pluteau grațioase pe trotinete către destinații numai de ele știute. Morala acestei povești: nu există scuză pentru a nu purta o rochie!

be300813a5671330d1f823351bb639ed5621d435deb124388b9fad2e57645bb3a257a759b0d856a0586a2d629fd71ddd

4. Neck scarves

Adaugă un plus de je ne sais quoi oricărei ținute doar cu ajutorul unei eșarfe legată nonșalant în jurul gâtului. Acestea dețin o putere similară cu cea a unui magnet. Cu cât imprimeul este mai neobișnuit, cu atât va crea rumoare în jurul admiratorilor. Variantele sunt infinite, în special în materie de vintage.

661fdedf54e670d9b07f5ac2171f1a7e47093cf945764fb1ce06a0af6eda267069518da9b3da22ddfd187488c5e63f80

5. From bangs to Bang Bang!

De la Françoise Hardy până la Brigitte Bardot și a mea îndrăgită Anna Karina, bretonul reprezenta elementul definitoriu al coafurii lor. Așadar, pentru un look parizian desăvârșit, nu ezitați a trece pe la cel mai apropiat salon, iar dacă nu vă simțiți îndeajuns de curajoase, puteți chiar să deveniți personificare zicalei “Fake it ’till you make it”, cu ajutorul unui breton fals. 

af7ccb8ce2bbc3732cc60111566e1a2589b056bfc7a492887e512d719905adb85f975ad225e33523af9cff349a783973

Bisous,

Roxana 

Photos: Pinterest