domestos

Mi-am petrecut primii 5 ani de scoala intr-un liceu privat in Chisinau apoi la o scoala Generala In Navodari. Liceul l-am facut in Constanta. Am fost o privilegiata si am invatat asta atunci cand imi petreceam vara la bunici. Va vine sa credeti sau nu, intr-un sat din Rep. Moldova pe la inceputul anilor 2000, se faceau cursuri de vara la scoala – obtinusera niste fonduri, iar eu mergeam la cel de pictura si fotografie cu alti prieteni din sat. Toaleta era desigur afara, nu aveau usa, de apa curenta nu putea fi vorba. Vara mirosul era ingrozitor. Nu voiam sa imi imaginez frigul din timpul iernii, ma gandeam ca mirosul era chiar parfum pe langa situatia de a iesi afara la – grade, pe vant si frig pentru a merge la toaleta. Tin minte ca imi spuneau ca, in iarna anterioara  cazuse un baiat in toaleta, iarna, noroc ca nu era singur si a fost salvat. Si acum cand intru in astfel de toalete pe la tara de ex., caut sa verific daca e podeaua subreda. M-a marcat doar situatia imaginata.

Pe vremea aceea aveam impresia ca numai in catunul ala de tara uitat de lume putea exista o astfel de situatie. Romania pentru noi era o utopie – de neatins, superioara…undeva unde daca treci granita e mai bine, mai frumos.

Suntem in secolul 21, au trecut aproape 20 de ani de atunci si mii de școli din România au toalete deteriorate sau neigienizate, pe care copiii nu le pot folosi în condiții sigure. Dintre ele, peste 1100 de școli au toaletă în curte, fără canalizare și apă curentă, conform Ministerului Educației. Nu este o situatia pe care mi-o imaginam eu atunci. E ca si cum tu ai trece prin timp dar timpul ar sta pe loc.

V-am povestit despre acel moment al copilariei mele, pentru ca stiu de unde am plecat si stiu unde vreau sa ajung. Cred ca prin fiecare gest sau gand ne construim viitorul. De aceea m-am alaturat campaniei “Domestos sustine igiena in scoli” desfasurat in parteneriat cu Crucea Rosie Romana , prin care isi propune dotarea efectivă a două școli cu grupuri sanitare și modernizarea toaletelor în alte două instituții de învățământ, în timp ce 100 de școli vor primi produse de curățenie Domestos.

Școlile sunt invitate să se înscrie pe www.domestos.ro, pentru a putea oferi astfel elevilor cele mai bune condiții de igienă. Daca ai cunostinta de o scoala care poate fi ajutata prin intermediul acestei campanii, poti fi tu eroul care sa o inscrie online. De asemenea te invit sa raspandesti mesajul si sa fii tu schimbarea pe care ai vrea sa o vezi in jur. Sunt sigura, ca daca ai copilarit in Romania, ai avut cel putin odata sansa sa mergi la o toaleta care nu beneficia de toate dotarile aferente secolului in care iti duci zilele.

Daca vreti sa vorbim de cifre,valoarea totală a sponsorizării Domestos este de 45,000 euro. Daca vrei sa sustii si mai mult #dreptullatoalete, trebuie sa stii ca organizatorii campaniei fac un apel public pentru donații către toate persoanele fizice și juridice care își doresc să contribuie la această cauză, astfel încât să nu mai existe nicio unitate de învățământ cu toalete în curte și condiții precare de igienă. Donațiile se pot face direct pe www.crucearosie.ro sau în contul RO61BRDE410SV36413364100 deschis la BRD Agenția Piața Romană.

Crucea Roșie Română va gestiona fondurile și va coordona întreg procesul, de la autorizările necesare până la instalarea efectivă și punerea în funcțiune a grupurilor sanitare. Pe baza condițiilor de eligibilitate și a capacității de implementare a Crucii Roșii Române, se vor stabili, la fiecare 3 luni, unitățile de învățământ unde vor începe lucrările.

Desi campania se desfasoara  aproape pe perioada unui an octombrie 2019 – septembrie 2020, Crucea Roșie Română a demarat deja procesul de amenajare a unui grup sanitar în școala Podișor, comuna Bucșani, județul Giurgiu, în urma unei donații suplimentare de 15,000 euro din partea Domestos.

Da play acestui video pentru a vizualiza mai bine tot ce ti-am scris mai sus:

O toaletă curată și sigură în școli trebuie să fie un drept, nu un privilegiu.

 

Va multumesc in avans pentru implicare,

Gabriela

Domestos sustine igiena in scoli_2019_Vizual

@domestos.romania @crucearosieromana

#domestos #dreptullatoalete