IMG_0147


IMG_0156


IMG_0157


IMG_0179


IMG_0181


IMG_0183

 


IMG_0172
IMG_0205

IMG_0219
IMG_0222
IMG_0226

IMG_0229

Sa nu credeti niciodata ca nu mi-e greu sa plec de acasa. Mi-am propus in 2018 sa investesc in calatorii si daca am norocul sa reusesc sa pun un banut deoparte intr-o noua masina. Plus ca Erik face deja 3 ani si ma simt pregatita sa calatoresc cu el si dincolo de granitele Romaniei.

La cum imi stiu norocul, cred ca o sa reusesc. Nu de alta dar cred in ideea ca norocul ti-l faci singur muncind. Mi-a zis barbatu’miu in timp ce impachetam pentru Milano:”Cateodata as vrea sa fiu asa ca tine. Am impresia ca daca ai avea in fata ta o cusca de lei, unde se afla ce-ti trebuie tie, o sa gasesti o solutie sa intri si in cusca cu lei fara sa patesti nimic”. Asa metaforic nu l-am auzit vorbind niciodata. Dar asa sunt. Nimic nu ma frustreaza mai tare daca nu duc lucrul pana la capat. Nimic nu ma bucura mai tare decat misiunea indeplinita.

Eram epuizata inainte sa plec. Erik si Patrick avusesera amandoi febra 39,5 si eu mai aveam 3 zile pana la primul zbor. Si n-are rost sa va spun ce sentimente de vinovatie te incearca cand stii ca trebuie sa te urci in avion pentru ca e parte din munca ta si pe de alta parte iti vine sa-ti bagi picioarele in toate planurile si sa ramai cu copilul si barbatul in brate inca cateva zile, poate poate-i lecuiesti.

Numai ca astea’s situatiile de adrenalina maxima in care te aduni si le duci pe toate in spate. Am avut norocul sa il as pe Erik cu mama, care e asistenta medicala si am avut norocul sa o las pe Roxi sa se ocupe cat am fost plecata de tot ceea ce inseamna Sweet Paprika. In mod normal si firesc copilul ar fi mers la gradinita, barbatul l-ar fi luat acasa si s-ar fi jucat lego cu el dupa munca timp de 4 zile si toate ar fi mers struna. Numai ca eu n-am parte de asa ceva niciodata. N-as face nimic fara cativa oameni din viata mea.

Credeti-ma inainte sa plec cu o ora, m-am bagat in pat cu capul in perna si am zacut acolo catva timp, sa imi adun creierii, creativitatea si toate cele ce ar mai fi trebuit utilizate pe perioada unui fashion week.

N-am sa va mint. Acum va scriu din aeroport din Charles De Gaulle. Am ajuns dupa o pauza de o zi in Bucuresti si …la Paris Fashion Week. Si am si aici un tur de forta. Vinovatia de a munci cand esti si mama te incearca oricand ajungi sa faci ceva. La inceput ma simteam vinovata si daca nu il tineam in brate cand mancam. Ma simteam vinovata si ca trebuia sa ma duc si eu ca orice femeie la un epilat la o manichiura, la orice. Te simti vinovata si ca te rogi sa il tina altcineva in brate pentru ca tu preferi sa faci ceva pentru tine. Si de aici vine si una din cauzele depresiei postnatale. Cred…

Eu tin minte ca la 7 zile dupa ce am nascut, cand am inceput sa simt ca mi-e mila de mine am zis stop! Mi-am alaptat/adormit copilul si ce-oi mai fi facut eu, m-am dus in camera cealalalta am luat telefonul mi-am sunat croitorul si i-am zis ca eu ma apuc de o colectie noua. Abia dupa am luat creionul si foaia si am inceput sa gandesc ceva.

Mereu m-am scos singura din rahat. Cand simt ca sunt pe marginea prapastiei, fac cativa in pasi in spate imi iau avant si ma duc sa sar peste groapa. Altfel n-ai cum.

Super girls just fly.

 

Poze facute pe inserate prin zona Duomo, dupa ce am intarziat la Cristiano Burani la show, am gasit un restaurant pentru care am umblat juma’ de Milano inchis, dupa ce am mancat la un restaurant unde carnea de rata din paste era de fapt de vita, dupa ce ne-a prins ploaia fara umbrele, dupa ce mi-am gasit cureaua aia minunata din talie intr-un vintage shop si dupa ce ne-am spalat sufletele obosite intr-un pahar de vin rose cu Iuliana…si dupa ce intr-o finalitate am ajuns in minunatul nostru apartament de pe Airbnb.

 

 

Multumesc Oana Lupas pentru paltonul minunat din lana care mi-a tinut cald in aceste zile friguroase de Fashion Week. Este singura varianta in care as fi reusit sa port rochille de dantela si matase semnate PNK fara sa fac hipotermie. Cerceii Katerinimou au fost mentiti sa fie purtati impreuna cu aceasta rochie…zici ca’s “turnati” din aceeasi culoare. Iar bocancii din picioare m-au purtat in prima zi 14 km de mers pe jos.  Asa ne-a zis telefonul si va spun drept ca as mai fi putut sa merg in ei ca au fost primele incaltari din viata mea care nu mi-au facut nici o rana. Geanta roz este creatia LUVERS bags si o gasiti aici.

 

Va recomand cu drag sa incercati aceasta combinatie de materiale oricand!

Nu mai zic de lungimea care mi-a asigurat senzatia de plapuma pe tot parcursul Fashion Week-ului.

 

photo: @Iuliana Cristina Popescu