IMG_0260

In Romania mea, exista oameni cu care daca pui umar la umar poti muta muntii din loc. Exista si hoti si criminali si curve si tradatori de tara si rai, multi multi rai dar pe ei aleg sa-i ignor. Sa nu-i tin alaturi. Sa nu ma pun pe aceeasi linie. Nu-i vorba de superioritate aici, ci pur si simplu aleg sa ma imbat cu apa vie si nu cu apa moarta. Am ales sa nu fiu o piatra seaca in tara mea. Am ales sa continui sa-mi cultiv gradina, oricat de multi paraziti s-or agata de mine s-o distruga.

Barbatu; meu se uita la televizor, eu aleg sa nu o fac prea des. Am invatat la facultate prea mult despre comunicare, despre cum se manipuleaza o stire, despre cum se cauta senzationalul si cum poate fi distorsionata realitatea. Stirile rele vand mai bine ca cele bune. Desigur, daca de maine s-ar pune numai stiri pozitive, oamenii nu ar sti ca exista altceva. La fel si cu kitsch-ul, si prostia si emisiunile indobitocitoare. Daca nu ar fi ele, nu am sti ca avem varianta sa ne indobitocim. Si aleg sa traiesc in lumea mea, pentru ca am o singura viata.

Sa nu va imaginati ca’s rupta de realitate. Realitatea am simtit-o cel mai profund cand am ajuns cu Erik acum un an la urgente la Bagdasar Arseni. Am vazut oameni batuti, o femeie proaspat violata invinetita,  o copila care incercase sa se sinucida cu calmantele mamei, si oameni ai strazii rupti de foame si de frig. Am refuzat internarea in seara aia desi ma amenintase singura neuroloaga disponibila in oras la ora aia tarzie ca copilul meu ar putea sa faca hemoragie craniana ca-mi cazuse in cap. A vrut sa il bage la tomograf & co. Avea un cucui doar si mi-a dat verdictul de la biroul ei, fara sa se apropie de copil, sa se uite la fruntea lui.  Si mi s-a parut ca traiesc un cosmar tragi-comic, din care trebuia neaparat sa imi gasesc calea spre alta realitate. Toate astea s-au intamplat in cateva minute din viata mea. Cateva minute de : “reality check” un fel de “iad” pe pamant. Un sistem putred pe care nu il experimentasem pana atunci. Adica, nascusem intr-un spital de stat, dar acolo, la Filantropia, era Raiul pe pamant din punctul meu de vedere.  A fost singura data cand m-am gandit ca ar trebui sa parasesc tara. Apoi am ajuns la concluzia ca exista situatii de genul asta si in alte tari.

Am prieteni prin Franta, calatoresc des acolo si cand ma vad cu ei se plang intruna de tara lor, de sistem, de migratori, de bani, de educatie, de bac, de salariu. Iarba-i mai verde acolo unde nu esti tu. Numai ca eu cred ca ei se plang pentru ca vor dinnou o epoca de aur a tarii lor, noi ne plangem pentru ca nu am stiut niciodata sa apreciem ce avem, ce facem, ce suntem.  Noi nu ne-am educat sa ne autoiubim. Ei o fac din narcisism, noi din complex de inferioritate.

Revenind la sistemul sanitar, recunosc, daca as avea puteri supranaturale as darama din temelii spitalele cu jeg pe pereti si le-as ridica dinnou. Nu as putea sa rezolv asta traind in afara cu siguranta. Asa ca raman aici in tarisoara mea si ma gandesc ca atata cat o sa pot, sa o fac un loc mai bun. Omult sfinteste locul!

M-a cutremurat sa aud un fragment din interviul cu Stela Popescu acum o saptamana. Spunea ca in viata exista si rau si bine si trebuie sa inveti asta destul de repede si sa alegi unde vrei sa te situezi si ce vrei sa ai si sa faci. Am rezonat teribil cu cuvintele ei. Eu am ales binele si am ales sa ma bucur de el. Sa am timp sa ma uit in jur si sa-l observ. Nu-i vorba ca nu vad rahatul de caine, inmuiat de ploaie pe cararile Bucurestiului, numai ca ridic capul, ma uit la cer sau vad frunza frumos colorata de langa rahatul ala si imi continui ziua in stilul meu.

Optimismul e o alegere, nu trebuie sa o faceti toti. Pot doar sa va spun ca de cand am ales sa traiesc asa, imi atrag lucrurile bune in viata. Ce dai, primesti, ce ceri ti se da.

In Romania mea exista oameni frumosi, eroi creatori. Oamenii aia care muta muntii. Oameni care isi depasesc conditiile. Oameni care pleaca dintr-un catun de nicaieri si ajung sa calatoreasca lumea-n lung si in lat. Oameni care isi pierd oameni dragi si continua sa gaseasca zambete sa-si continue viata. Oameni care spun” multumesc”. Oameni care spun” te rog”. Oameni care sfintesc locul, intra intr-o fabrica parasita uitata de lume si o transforma intr-un” place to-be”. Oameni care incep business-uri si angajeaza oameni care nu mai au nici o speranta pentru indeletnicirea lor. Oameni care ajuta. Oameni care dau ca sa primeasca. Oameni care cultiva si sadesc bucurie in sufletele altor oameni. Oameni care fac acte caritabile desi nu fac parte din nici o organizatie. Oameni care nu se gandesc doar la ei. Oameni care iau gunoaie in mana si le transforma-n opere de arta. Oameni care salveaza imaginea Romaniei, care…apropo a fost distrusa tot de alti romani, nu de straini! Ca sa va zic pe scurt ” Eu aleg sa o ard cu acest tip de romani!” Viata mea se desfasoara pe alte frecvente de cand fac asta.

In Romania mea zace aur neexploat si neatins de nimeni si eu o sa raman sa ma bucur de potentialul lui.

Cand eram mica si spuneam ca”Nu pot!” mama venea mereu sa imi spuna: “Nu exista nu pot! Exista nu vreau! Tu alegi sa Poti!” Si asa am invatat ca POT si ca voi puteti sa schimbati macazul, sa schimbati traseul si perceptia si sistemul si tot universul, daca vreti!

 

In Romania mea …eu vreau, pot, fac.

 

Asta e cadoul meu pentru tine!

 

La multi ani!

 

 

 

 

 

photo: Colina Florentina