IMG_5072

IMG_5077


IMG_5135


IMG_5086


IMG_5091

IMG_5103


IMG_5115


IMG_5117


IMG_5142


IMG_5148


IMG_5159


IMG_5176


IMG_5187


IMG_5196

Am o problema, toata viata am fost dependenta de oameni. Sunt o familista. Zace-n mine o fata de casa, buna de maritat.

Faza e ca-s luata de 3 ani. Nu m-am luat cu unul din sat de la mine. Patrick, asta a lu’ Popa, m-a gasit dupa ce am trecut Prutul si-am schimbat apa dulce pe una sarata de Marea Neagra. Eram in floarea varstei, 16 ani. Fix acum 10 toamne, l-am cunoscut intr-un parc. Stiam cumva ca o sa ma lege ceva de individul cu caciula de rus. Era hipster pe vremea cand nu exista asta ceva, va dati seama ce exotic l-am vazut eu. Habar nu aveam ca o sa rezulte atatea peripetii. O sa scurtez povestea si o sa va zic ca fix acum 3 toamne am jucat la nunta cu Erik zamislit de 4 luni in pantec. Da, pe 11 octombrie 2014 am dansat dansul mirilor. Era un dans de familie,  avand in vedere ca simteam si piciorusele lu Erik in burta.

Tolstoi zicea ca toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel. Acuma, eu zic ca si noi suntem fericiti in felul nostru, ca Tolstoi prea o zice cu pesimismul ironic tipic rusului. Cand am zis ca dragostea-i Sweet Paprika, intr-o poezie in liceu, nu stiam ca o sa-mi dicteze acest contrast toata viata. In 3 ani de familie, am avut si bune si rele si ras si plans si suparari si bucurii. Martori ne-au fost multi si la bine si la rau. Discretia, oricat de mult m-a invat mama sa o am, nu am reusit sa o stapanesc. Asta-i un lucru pe care as vrea sa-l schimb la familia mea. Sa fim mai discreti decat suntem si sa avem mai mult timp sa comunicam noi trei. Noi trei, fara desene animate, fara telefoane, fara bazaconii. Un cort si un foc de tabara si noi 3. (Nu credeam ca o sa imi doresc vreodata asa ceva)

Mi-ar mai placea sa pot imparti mai mult decat cina si daca ne trezim in timp util, micul dejun cu familia mea. Suntem un haos, mancam pe apucate eu si Patrick. Erik este singurul membru al familiei care are un program sanatos pentru ca merge la gradinita. Recunosc, desi mi-a fost greu sa il las la 1 an si 3 luni la cresa, a fost cea mai buna alegere la cat de haotica era si este viata noastra profesionala. Si daca tot suntem la capitolul sinceritati, o sa va spun sincer ca eu detest sa mananc singura, probabil de aceea raman slaba. Daca nu am cu cine sa impart o vorba in timp ce iau masa, ajung sa sar peste mese. :)) Atat de dependenta sunt de familie si oamenii dragi.

Pacea e iarasi o utopie pentru familia lu’ Popa. Noi nu avem pace, nici sufleteste, asa ca-i un dute-vino continuu. La fel ca si titirezul de fi’miu care n-are pace toata ziua. Ba chiar as indrazni sa zic ca nu are pace nici noaptea. Se trezeste noaptea si vine pe trotineta pana la noi in camera sa ceara ba apa, ba cereale, ba sa-l duc la olita, ba sa-l iau in brate sa doarma intre noi. Asadar ne mentinem activi si fara sa mergem la sala. N-are rost sa va explic ce sala a facut Iuliana ca sa faca pozele astea cu noi 3 la un loc. Cine ne vedea dintr-o parte in Cismigiu cred ca se crucea.

Asta s-a vrut a fi un scurt pamflet despre familia mea. Scurt pentru ca in 3 ani n-am adunat chiar atat de multe povesti, mai am mult pana o sa ajung ca cei care au o familie de pe vremea cand se potcoveau puricii cu 90 de oca.  Da, mi-a fost dat sa aflu de-o familie care dainuieste de fix 90 ani pe aceasta lume. Hochland, este o afacere de familie de 90 de ani, ajunsa la a 4-a generatie.

Vedeti, pana si brand-urile si-au intemeiat familii! Familii de branzeturi in loc de produse, familii de gusturi si capricii pentru ca fiecare membru al familiei tale sa fie satisfacut dupa cum ii este “pofta ce-a poftit!”

Poate ca asta este si toata reteta succesului pe termen lung… sa fim o familie!

O sa incercam sa preluam exemplul, poate, poate ajungem si noi sa facem istorie. Omul cat traieste invata. Nu degeaba se spune ca familia este scoala in care esti deopotriva profesor si elev.

Pana mai invatam noi una alta, La multi ani! si noua…si voua!

Va pupam,

Familia Popa.

photo: Iuliana Cristina Popescu

P.S. mi-am invatat copilul sa imbratiseze copacii.