IMG_2419

IMG_2411IMG_2404IMG_2390IMG_2374

Avea Beyonce o melodie cu ” Pretty Hurts”…. echivalentul la noi pe meleaguri e “Baba sufera la Frumusete”.

Am crezut ca doare frumusetea cand imi pieptana mama pletele-n copilarie. Am crezut ca doare cand am purtat aparat dentar de la 13 la 15 ani si simteam cum mi se muta dintii in gura si imi amortea jumatate de cap. Am crezut ca doare pensatul la 14 ani cand  imi lacrimau ochii fara sa-i rog. Am crezut ca a durut si prima epilare cu ceara in liceu sau cosurile dureroase aparute fara invitatie la 17 ani. Dupa, la 23 am nascut o frumusete absoluta de copchil de 3 kile 850 ( nu ca-i al meu, da-i chiar frumos :)) ) si am zis ca nimic nu poate sa doara mai tare decat cele 2 ore de travaliu.

Numai ca am zis ca la un sfert de veac de la prima mea rasuflare, trebuie musai sa experimentez o durere noua – operatia!

Treaba e ca dupa alaptat, am slabit brusc si desi mascam treaba asta-n poze…ajunsesem o trestie-n vant. Copilul s-a implinit, si tatele mele – si asa non-existente pana atunci – s-au stafidit prematur. Asadar mi-am pus silicoane si v-am scris despre asta acum vreo 2 saptamani. De vreti sa recititi dati click aici.

Ce-i drept v-am promis ca va scriu a doua zi despre recuperare, dar mi-a luat ceva timp sa procesez tot ce aveam de zis…inclusiv poza cu taieturile, pe care nu stiam daca sa o arunc in ochii online-ului sau nu. Si intr-un final, am zis ca-mi asum prea mult ce mi-am facut, ca sa nu zic adevarul meu dulce si paprika. 

Gata cu incipitul, sa purcedem la desfasurarea actiunii.

Ziua 1.

M-am dus la taiere cu o frica nemaipomenita de anestezie. De fapt i-am marturisit si anestezistului inainte de operatie ca doar de anestezie mi-era frica nu de durerile de dupa. In mintea mea: ” am suportat si dureri mai nasoale ce putea fi asa grav? In schimb daca nu ma trezesc din anestezie…” Eu sunt zmeu de felul meu si chiar #rezist mult la durere, mai sunt si #controlfreak si as fi dat orice sa pot sa vad operatia dar sa nu simt durerea.

Mi-a stat inima-n loc oleaca cand am semnat contractul inainte de a intra in operatie. La fel ca si inainte de nastere, m-au pus sa semnez ca ” in caz de…deces,”  imi asum situatia. “E un pact cu diavolul” , ” Ma duc la taiere pe semnatura mea”  – i-am zis ironic in timp ce semnam lu barbatu’miu si  Alinei Ceusan.  Au fost cu mine acolo, m-au vazut in toate situatiile si trepidatiile si emotiile si le multumesc pentru asta.

Mi-am asumat birocratic moartea si am fost apoi vizitata de doctorii chirurgi care au analizat inca odata situatia. Doc. Radu Cojocaru m-a pictat frumos cu carioca si a mai facut ultimile masuratori. “Un chirurg estetician la fel ca si un croitor… croieste frumusete “ am incercat sa fiu poetica, in toata adrenalina mea cu palme transpirate de frica, am incerca sa arunc un zambet.

Mi-au administrat un calmant, stiu ca am vazut o usa, am intrat pe ea, am vazut patul si de acolo…mi s-a rupt filmul. Mi s-a explicat mai tarziu ca am fost constienta, ca m-am asezat singura pe masa de operatie si ca practic am vazut si cand mi s-a pus masca, doar ca eu de la anestezie sunt oleaca amnezica si nu pot accesa fisierele respective din memoria mea.

La 17:00 am intrat in operatie, dupa 4 ore m-am trezit in pat cu tate. O ora jumate dureaza operatia, in rest depinde de fiecare pacient cand se trezeste.

Mi-era frig cand m-am trezit. Aveam doua “tevi” care-mi ieseau de pe langa subrat. Stiam ca o sa am treaba asta, sunt pentru drenaj si sunt foarte importante in acest proces post-operator. Recunosc ca ma simteam ca Frankenstein, numai ca eram unul cu tate, IN SFARSIT!

A venit barbatul mi-a adus covrigi si iaurt. Sa-l tina Dumnezeu sanatos ! Ca eram rupta de foame. De la 10 dimineata nu m-au mai lasat sa mananc nimic. Totusi glucoza isi facuse efectul si am adormit nemancata.

Nu tin minte prea multe detalii despre cum am adormit & co,  ca eram dupa anestezie, dar stiu ca am avut cea mai draguta asistenta din lumea asta mare, m-a ingrijit ca pe copilul ei si m-a facut sa rad 2 zile…iar eu pentru asta pretuiesc cel mai mult un om. Ce-i drept nu poti sa razi dupa ce-ti pui tate, te doare. Poti sa te exprimi totusi in zambete.

Ziua 2.

M-am trezit pe la 8 dimineata  cu o necesitate suprema de a merge la baie. Asta cred ca o experimenteaza toti dupa o operatie. Aveam cateva perfuzii la activ cu glucoza si anestezic. Plosca e cel mai nasol lucru cu putinta. Fusesem amenintata dupa nastere ca daca nu reusesc sa o folosesc imi vor pune sonda, asa ca de frica am ajuns sa fiu maestra.

Nu imi puteam misca nici bratele si nici toracele prea mult. Doare teribil si poti sta intinsa doar pe spate. Cat timp ti se administreaza calmantul esti destul de Zen totusi.  Am fost hranita cu covrigei cu tarate si iaurt, zici ca era un fois gras sau ceva. Din fericire am avut colega de camera si am avut cu cine sa-mi plang de mila despre toate cele. Ne intreceam in dureri :)).

Pe la pranz m-am incapatanat sa ma ridic sa merg singura la baie. Nu mai suportam plosca nenorocita. M-am dus…nici acum nu stiu cum, dar va reamintesc #rezist la durere. M-am dus cu tot cu “tevile de drenaj’, fiecare miscare a fost matematica si inginerie pura. La intoarcere am fost intampinata de doctor. A analizat cum ma refac si la scurt timp dupa m-a scapat si de cele doua recipiente care-mi atarnau de la subrat. Apoi mi-a explicat ce pastile mai trebuie sa iau si mi-a zis ca pot pleca acasa oricand.

Eu am preferat sa mai trag un pui de somn sub influenta unui calmant si abia dupa mi-am chemat barbatul sa ma ia in primire.

Ziua 3.

Am ajuns la Alina si la Raul acasa pe picioarele mele, dar ce-i drept m-a imbracat Patrick in spital.

Apropo de imbracaminte, va recomand sa va luati pentru externare si pentru primele zile, camasi, bluze care se incheie pe fermoar, jeci etc. Chestii firesti usor de dezbracat/ imbracat.

Pe langa bustiera din spital pe care eu nu am dat-o jos decat pentru cateva secunde timp de 5 zile, va mai recomand sa va luati o bustiera TRIUMPH triaction, este extrem de confortabila!

In a treia zi, am inceput abia sa inteleg cu adevarat cat de mare e muschiul sterno-cleido-mastoidian. Stiu ca ne invata la biologie ca e cel mai mare muschi ca si suprafata si l-am retinut ca avea un nume mai deocheat. Eh, acum pot sa va spun ca am experimentan lectia. Nu poti sa razi, sa casti, sa stranuti sau sa tusesti fara sa simti ca ti se sparg coastele-n silicoane.

Practic ma plimbam ca un bibelou de portelan prin casa, gata sa ma sparg. Ma bucuram ca pot tasta macar pe laptop. Patrick ma ridica din pat, imi aranja pernele in fel si chip si imi facea masaj pe spate pe sub bustiera – care ma strangea teribil. Va marturisesc, nu am experimentan niciodata asa dureri de spate.

E foarte important sa nu zaci. Cu cat zaci mai mult cu atat te recuperezi mai greu. Drept urmare eu dadeam ture ca un leu ranit in cusca prin casa nasilor mei din Cluj. Acuma eu o si exagerez ca sunt drama queen ca nu am plans niciodata de durere, dar Ketonalul si-a facut si el treaba si trebuie sa-i ofer laudele de rigoare. Cred ca daca nu era el nu prea reuseam sa dorm.

De asemenea trebuie sa mentionez ca dupa operatie 5 zile aveti si antibiotice in program pe langa calmante.

In a 3-a noapte mi-a fost cel mai greu. Stai numai pe spate si ti se umfla teribil sanii, m-am si invinetit sub taieturi si incep sa te doara coastele. Ca sa va descriu mai clar, este cea mai dureroasa febra musculara pe care poti sa o simti.

Mainile mi le miscam ca un T-rex. Maxim la unghi de 90′ . In a 3-a zi nu puteam sa imi duc nici macar paharul de apa pana la gura. Asa ca ma adapa si ma hranea tot barbatul.

El si cu Alina mi-au prins cozile in cap. Mi-au facut ceaiuri si m-au bibilit ca pe un pui nou nascut.

Le multumesc nespus cu aceasta ocazie si va reamintesc ca trebuie neaparat sa aveti pe cineva alaturi de voi macar in primele 5 zile. Nu de alta dar o sa va miscati exact ca un robotel ruginit.

Ziua 4. 

Am reusit sa imi deschod laptop-ul singura si sa folosesc furculita singura.

As fi putut da o petrecere pentru treaba asta.

Nu mai simteam nevoia nici sa iau calmante.

Desi in primele zile ma gandeam ca mai bine as fi nascut inca 2 copii – a cate 2 ore travaliu fiecare in aceeasi zi – decat sa simt durerile astea, in a 4-a zi am inceput sa fiu mai optimista.

Am inceput de asemenea sa-mi fac si planuri de plecare a doua zi din Cluj si m-am rugat de Raul sa isi faca loc si sa ma tunda. Am zis ca daca tot am venit pana la Cluj sa fac o schimbare, sa mai adaug una in program.

Ziua a 4-a a fost una buna asadar. Am reusit sa ma spal singura pe dinti, ceea ce inseamna ca mi-am ridicat mana mai sus de unhiul de 90′. Am evoluat de la situatia de T-Rex trist si am inceput sa ma ridic singura din pat.

Ziua 5.

In a 5-a zi ne-am facut bagajul, ne-am pupat cu gazdele si am plecat. Am oprit mai intai pe la doctor care mi-a verificat situatia si am stabilit sa revin peste 2 saptamani sa imi scot atele. Apoi am discutat si despre tot ceea ce nu poti si ce poti sa faci post-operator:

1.Nu ridicat greutati. 

Pe mine ma astepta totusi un copil de 14 kg acasa, care a rabdat o saptamana dar dupa…a venit la mine in brate. Desi i-am explicat situatia lu Erik, cu buba & co…oricum e imposibil sa opresti un copil din zvapaiala lui.

Si oricum eu prin natura meseriei car zilnic pungi cu toale si cu materiale. 3 saptamani l-am stresat pe barbat, dupa am inceput sa ma descurc si singura.

2. Nu ridicat mana mai sus de umar. 

Am ridicat mana destul de repede eu.  Nu ma mai durea pur si simplu.

3. Nu purtat centura de siguranta 2 luni. 

Am condus la 1 luna jumate prima data.

4.  Nu mers la sala 2 luni.

5. Nu lovituri. (apropo de asta sa ma vedeti cum ma feream si cum inca ma feresc pe strada, prin mall, metrou , iesit din lift,  pe scari sa nu ma loveasca cumva cineva prin multime)

6. Poti zbura cu avionul si poti calatori.

Eu am zburat la o luna si am calatorit cu masina pana la Chisinau si pana la Constanta si de la Cluj spre Bucuresti in a 5-a zi.

7. Ai voie sa te expui la soare dupa vreo luna, dar nu la solar. 

E important sa ti se vindece cicatricile mai intai sa nu se coloreze diferit fata de restul corpului.

8. Cand calatoresti trebuie sa ai mereu cu tine pasaportul silicoanelor. 

Stiu e foarte haioasa treaba asta, dar adevarul e ca nu stii niciodata ce ti se poate intampla si din punct de vedere medical e mai bine sa ai la tine acest act.

9. Poti sa alaptezi dupa operatia de implanturi cu silicon.

Eu stiu sigur ca mai fac un copil si sigur o sa il alaptez. Am vrut sa astept pana la al doilea si dupa sa fac operatia, ca mi-era clar ca nu scap pe cale naturala sa raman inzestrata decat alaptand la infinit. Totusi nu am mai rabdat si am zis ca eu vreau TATE acum ori niciodata! Cred ca e singurul moft de frumusete pe care l-am avut cu adevarat vreodata!

In final o sa inchei prin a va marturisi ca acum…dupa aproape 7 saptamani de la operatie, a meritat toata durerea de aprox. o saptamana. Indiferent de toate cuvintele urate si judecatile care deja mi-au fost adresate in privat si in public pentru primul articol, ( STAI SA VEZI CE O SA FIE ACUM!)  eu ma simt din nou completa din punct de vedere fizic. Ma bucur ca am ales sa imi pun o marime fireasca de 290 ml = care echivaleaza o cupa B full. Sincer, m-au intrebat mai multi de ce nu mi-am pus cupa C, as fi regretat daca imi puneam o marime mai mare. Nu am simtit decat nevoia sa umplu un gol nu sa ma “disproportionez.” Am vrut sa imi vina hainele pe care le aveam deja si sa mi se incheie sacourile. Nu voiam sa imi depaseasca sanii linia umerilor si sternul in laterale. Simt ca am revenit la formele mele de femeie, pe care le-am mai avut doar in cele 10 luni de alaptare. Si simt ca am nevoie sa imi aduc niste decolteuri in garderoba pentru ca am realizat cu stupoare ca nu detin decolteuri aproape deloc. Costumele de baie…arata asa cum ar trebui, si in sfarsit pot sa umplu un sutien.

As vrea ca acest articol sa fie vazut ca un manifest. Mi-am dorit sa arat care este pretul adevarat pe care il platesti pentru o ajustare estetica. Intr-un final pot sa conchid, ca in cazul meu scopul a scuzat mijloacele. Nu am vrut sa fiu la moda,  eu niciodata nu o sa fiu in pas cu moda, nu mi-am pus tate ca isi pune toata lumea,  eu mi-am pus pentru ca am avut o nevoie fizica si pishica. Stiu ca m-au citit multe mame care au alaptat, fete tinere care nu sunt multumite de formele lor si poate chiar femei care au trecut prin masectomii, tuturor acestora sper ca le-am fost de folos. Stiu ca sunt operatii nereusite, stiu ca e frica mare, ca sunt n cazuri in care pacientele isi blesteama chirurgii,  dar daca devii canvas pentru un pictor talentat, tabloul are toate sansele sa se incheie cu

HAPPY END!

Va pup,

Gabi cea cu țâțe

P.S. Pentru intrebari extra nu ezitati sa-mi scrieti: contact@sweetpaprika.ro

Port: Mom Jeans – River Island

Photo: Iuliana Cristina Popescu

Mua: Andreea Pasca

Hair: bigudiuri calde

Tate  de la Cluj  The Botox Shop